Procedura camerei preliminare constituie o fază de sine stătătoare a procesului penal, separată și distinctă de faza urmăririi penale, cât și cea de judecată.
Ea constituie cel mai important exercițiu al funcției judiciare prevăzute la art. 3 alin. (1) Cod proc. pen., acela de verificare a legalității trimiterii în judecată.
Această funcție nu are natura unei puneri sub acuzare, camera preliminară nefiind o procedură de punere sun acuzare, funcția de punere sub acuzare fiind atributul exclusiv al procurorului, în cadrul urmăririi penale.
Faza procesuală a camerei preliminare are principala menire de a pregăti cauza în vederea exercitării funcției de judecată; în exercitarea acesteia din urmă, îi va rămâne instanței să se preocupe numai de aspectele de fond ale acuzației, fiind scutită de examenul de legalitate a rechizitoriului și a materialului de urmărire penală, examen care va fi realizat de către judecătorul de cameră preliminară.
Obiectul procedurii nu include, așadar, aspecte legate de temeinicia trimiterii în judecată sau de posibilitatea de a ordona administrarea unor probe noi de către procuror. În acest fel este ilustrat principiul seprației funcțiilor judiciare în procesul penal, reglementat de art. 3 Cod proc. pen., legiuitorul considerând că prerogativa strângerii mijloacelor de probă și aprecierea asupra oportunității trimiterii în judecată aparțin exclusiv procurorului.
Legiuitorul, a instituit un control de legalitate asupra actelor procurorului, fără însă a acorda judecătorului posibilitatea de a interveni în desfășurarea urmăririi penale.