Astăzi, am fost curios să văd încheierea redactată de un complet de judecată al Judecătoriei Sectorul 1 București, de la termenul trecut într-un dosar penal, în care am cerut schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de ultraj, în infracțiunea de lovire sau alte violențe. Am rămas neplăcut surprins să văd faptul că instanța de judecată a arătat că nu am mai dorit să continui susținerea cererii de schimbare a încadrării juridice, pe motivul că am făcut o cerere suplimentară de audiere a unui martor.
Nu pot înțelege cum instanța a ajuns la o asemenea concluzie. Care au fost criteriile prin care a conchis că nu doresc să continui cererea de schimbare a încadrării juridice? Mă întreb care ar fi legătura dintr cele două aspecte și cum a ajuns instanța la concluzia că, prin propunerea unei probe (proba testimonială), nu am mai dorit să susțin cererea de schimbare a încadrării juridice (deși am solicitat expres de două ori acest lucru).
Surprinderea (neplăcută) cea mai mare a fost aceea să văd în hotărâre că instanța arată că știa de dinainte de administrarea probei testimoniale că declarațiile martorilor vor fi subiective, deși acestea au fost în acord în totalitate cu probele administrate până în acel moment.
Mă întreb în ce măsură a fost încălcat articolul 2 din Protocolul Adiacent CEDO, cel care oferă garantarea respectării dublului grad de jurisdicție în penal. O reiterare a cererii de schimbare a încadrării juridice ar putea oare să acopere vătămarea produsă? Eu consider că nu, mai ales că, din punctul meu de vedere, nu a existat o cercetare judecătorească efectivă, conform legii.
Am convingerea că instanța de apel va remedia vătămarea produsă și, unica soluție, prin raportare la cazul de față, ar fi reîntoarcerea cauzei la judecătorie pentru a asigura inculpatului respectarea dublului grad de jurisdicție.